”Mulți spun despre Paris că este eternul oraș al iubirii, însă atunci când vine vorba despre cel mai frumos sentiment pe care o ființă umană îl poate simți, aș îndrăzni să spun că Istanbul nu are rival. Este un oraș precum o inimă ce palpită și respiră viață prin toți porii, VIAȚĂ cu majuscule, de la lux opulent, la nostalgie și lacrimi.
Istanbulul este un oraș care nu se vizitează, ci se trăiește. Așezat la confluența dintre Orient și Occident, dintre trecut și prezent, el se desfășoară cu o naturalețe aproape poetică pe două continente, fiind singurul oraș din lume care unește Europa și Asia printr-o simplă privire peste apele Bosforului. Această poziționare unică este însăși esența identității sale, căci Istanbulul este o punte între lumi, culturi, religii și sensibilități.
Considerat de mulți un oraș romantic, Istanbulul își câștigă acest renume nu printr-o opulență ostentativă, ci printr-un farmec subtil. Apusurile care se reflectă în cupolele moscheilor, sunetul chemării la rugăciune care se împletește cu claxoanele vapoarelor sau ale taxiurilor grăbite în traficul infernal, străduțele abrupte din Galata sau plimbările nocturne pe malul Bosforului creează o atmosferă de melancolie și intimitate. Este un romantism al contrastelor, al timpului care pare să curgă altfel, invitând la contemplare și apropiere.
Încă de la prima noastră întâlnire, eu l-am numit ”Orașul celor 1000 de iubiri” (ca să fac o paralelă cu cele 1001 de nopți), dar sunt convinsă că malurile Bosforului au văzut consumându-se infinit de multe povești de iubire, poate unele tragice precum cea a lui Romeo și a adoratei sale Julieta sau istorii interzise din haremurile sultanilor, între o odaliscă și un îmblânzitor de elefanți, până la tinerii turci ai secolului XXI care își cer iubitele la Pierre Loti Caffe, pe unul dintre cele mai pitorești dealuri ale Istanbulului.
Istoria Istanbulului este una dintre cele mai bogate și mai complexe din lume. Cunoscut inițial sub numele de Bizanț, apoi Constantinopol, orașul a fost capitala Imperiului Roman de Răsărit timp de peste o mie de ani și, ulterior, centrul Imperiului Otoman. Fiecare epocă și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii, culturii și spiritului orașului, transformându-l într-un adevărat muzeu viu, unde straturi succesive de civilizație coexistă într-o armonie surprinzătoare.
Călătoria mea în orașul de pe două continente, a fost mai degrabă un drum către interior, după o perioadă dificilă, care m-a lăsat fără prea multă energie, astfel că Istanbulul parcă a simțit că am nevoie de vindecare, că am nevoie ca cineva să mă țină strâns în brațe, să-mi oblojească rănile și să-mi spună că totul va fi bine, că soarele răsare și apune mereu pe Bosfor, iar de această dată o face doar pentru mine și mi-a arătat câteva locuri splendide, care să-mi bucure sufletul și pe a căror poveste o împărtășesc cu voi.
Palatul Dolmabahce – un amestec rafinat de influențe otomane și europene
Prima bijuterie arhitecturală pe care mi-am dorit tare mult ”s-o probez” a fost chiar Palatul Dolmabahçe, una dintre cele mai grăitoare expresii ale fastului otoman târziu. Situat pe malul european al Bosforului, palatul impresionează prin arhitectura sa eclectic-europeană, îmbinând elemente baroce, rococo și neoclasice. A fost reședința ultimilor sultani otomani și locul unde Mustafa Kemal Atatürk și-a petrecut ultimele zile, ceea ce îi conferă o semnificație istorică profundă. Desigur, am achiziționat biletele online, cu câteva zile înainte de vizită, tocmai pentru a ne bucura de opțiunea ”skip the line” și am ajuns înaintea prânzului, ceea ce a simplificat și mai mult accesul. Interioarele sunt pur și simplu spectaculoase, atât în aripa dedicată sultanilor și consilierilor acestora, cât și în cea pregătită pentru harem, însă fotografiatul este strict interzis, fiind pază peste tot prin palat. Poate că gândul de a nu face fotografii e menit tocmai ca imaginile să ți se întipărească perfect pe retină, să lași telefonul deoparte și să permiți imaginației să călătorească prin istorie, timp și spațiu. Totuși, am bifat ”obligatoria” fotografie instagramabilă la poarta exterioară ce se deschide spre Bosfor, ca o fereastră uriașă spre lumea celor 1000 de iubiri.
Basilica Cisternă – o lume subterană misterioasă
A doua oprire, a fost în zona Sultanahmet, faimoasă pentru densitatea de obiective istorice pe metru pătrat. Practic, la fix o aruncătură de băț una față de cealaltă, se află Moscheea Albastră, Hagia Sofia, Palatul Topkapi și zgomotosul și coloratul Grand Bazaar. Ceea ce m-a impresionat însă, a fost vizita pe care am făcut-o la Basilica Cisternă, aflată în apropierea Hagiei Sofia. Este cu siguranță una dintre cele mai misterioase atracții ale orașului. Construită în secolul al VI-lea, în perioada împăratului Iustinian, această cisternă subterană susținută de sute de coloane creează o atmosferă aproape onirică. Lumina difuză, reflexiile apei și celebrele capete de Meduză sau Muzele artelor transformă vizita într-o experiență memorabilă. Desigur, plimbarea prin labirintul de coloane scufundate în apele întunecate, m-a dus imediat cu gândul la romanul ”Inferno” al lui Dan Brown și la ecranizarea omonimă, în care Tom Hanks îmbracă haina simpaticului profesor Robert Langdon. Firește că vă recomand să citiți cartea, să vedeți filmul și să coborâți apoi în subteran, ca să fiți la rândul vostru protagoniștii unei scene ”de film” la Basilica Cisternă.
Biserica Sfântul Ștefan – simbol al comunității bulgare
Un alt simbol al diversității religioase din Istanbul este Biserica Sfântul Ștefan, cunoscută și ca „biserica de fier”. Construită integral din elemente prefabricate din metal și adusă pe Dunăre și Marea Neagră, aceasta este un monument remarcabil al comunității bulgare și o dovadă a pluralismului confesional care a definit orașul de-a lungul secolelor, iar altarul acesteia, atât de frumos ornat, este îndreptat spre Cornul de Aur. Am înălțat o rugă către cer la Biserica Sfântul Ștefan, martir creștin al cărui nume îl port și nu am putut să nu mă bucur că încă mai există astfel de lăcașuri ce țin istoria Bizanțului vie, chiar și în Secolul XXI.
Pera Palace Hotel – eleganță pe drumul orient express
Am sărit de la un tip de contemplare sufletească, la una lumească, pentru că nu mi-aș fi iertat nicicum să fi ratat ocazia de a păși pe ușa istoricului hotel Pera Palace, o veritabilă legendă a orașului de pe Bosfor. Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea (mai exact în 1895) pentru pasagerii faimosului Orient Express, de către arhitectul franco-otoman Alexander Vallaury, hotelul a găzduit personalități precum Mustafa Kemal Atatürk, Agatha Christie, Ernest Hemingway sau Greta Garbo. Pentru finalul de secol, hotelul intra în categoria construcțiilor de avangardă, fiind primul edificiu din Istanbul, dotat cu lift electric, ce poate fi admirat și în prezent. Atmosfera sa rafinată păstrează ecoul unei epoci în care călătoria era un act de eleganță și mister. Iar ca pont de călător, dacă doriți să vă bucurați de frumusețea interioarelor și să pășiți pe aceleași coridoare pe care au umblat și pașii lui Atatürk, e suficient să vă îndulciți cu o prăjiturică, de la cocheta cofetărie aflată la parterul hotelului.
galata și istiklal – inima vibrantă a istanbulului
Oare, v-am spus că sunt iremediabil îndrăgostită de Bosfor și de magia sa absolută?! Eh, vă spun, potența sa este incredibilă, te ademenește, te face să visezi, îți șoptește povești despre prinți și prințese, despre măriri și căderi, poate fi calm și blând precum un lac în plină vară sau tempestuos și învolburat ca marea întunecată. Și îl poți privi din orice colț al Istanbulului, dar parcă cel mai bine arată în zona Galata. Cartierul Galata, dominat de turnul său emblematic, este un spațiu al boemei și al priveliștilor spectaculoase. De aici, orașul se deschide într-un tablou amplu, iar străduțele înguste, cafenelele și galeriile de artă invită la rătăcire fără grabă. Galata face legătura firească cu bulevardul Istiklal, artera vibrantă a Istanbulului modern, unde istoria și viața contemporană se întâlnesc într-un ritm alert.
Pe Istiklal, Pasajul Florilor aduce o notă de nostalgie. Acest pasaj elegant, cu influențe europene, adăpostește în prezent restaurante și cafenele tradiționale, fiind un loc ideal pentru a simți pulsul orașului și pentru a savura bucătăria turcească într-un cadru cu parfum de altădată. Și apropo de ”altădată” acest spațiu a fost cândva un teatru, la piesele puse în scenă fiind prezenți ultimii sultani ai Marelui Imperiu, pentru ca mai apoi să sufere dizgrația și decăderea, dar a cunoscut un reviriment după Primul Război Mondial, când în zonă și-au găsit adăpost multe nobile rusoaice, fugite din calea bolșevicilor, care au deschis aici magazine de flori, de unde s-a și păstrat numele Pasajului Florilor.
pont de călător
Și ca să vă dau și câteva ponturi de călătorie, dincolo de poveștile despre iubiri și obiective turistice de bifat neapărat, eu am ales un zbor Turkish Airlines, pentru că serviciile lor sunt calitative, dar atenție că și în cazul lor check-in-ul trebuie făcut cu 24 de ore înainte de îmbarcare. Apoi, pentru deplasarea prin oraș, există multiple variante, de la taxi și Uber (cu riscul de a rămâne blocați în trafic la orele de vârf), până la metrou și tramvai, pe care le-am folosit cu maximă încredere. Partea foarte bună aici, este că puteți opta pentru Istanbul Pass, care se achiziționează de la automatele stațiilor de metrou și încărcați apoi cartela cu sumele necesare pentru călătorii. Cardul e valabil atât la metrou, cât și la tramvai, funicular și feribot, deci e chiar o afacere bună și practică.
Desigur, pentru că vorbim despre un oraș pe două continente, vă sfătuiesc să luați feribotul (din Karakoy) și să treceți și în partea asiatică, unde se mănâncă bine și mult mai ieftin decât în partea europeană. Bazarul este înțesat de produse de tot felul, de la aur la mirodenii, iar ”sportul național” este negocierea, deci fiți pregătiți să vă testați skill-urile de negociatori. Faleza din Kadıköy este o feerie, populată cu pescari amatori, vânzători de simit și vată de zahăr, pescăruși poznași și eternele pisici, marile protejate și adevăratele stăpâne ale Istanbulului. Apropo, turcii au o dragoste aparte față de pisici, căci se spune că Profetul Mahomed ar fi avut o pisică pe nume Muezza, pe care o îndrăgea foarte mult, iar o altă poveste foarte răspândită relatează că Profetul a preferat să își taie mâneca hainei decât să trezească pisica adormită pe ea. În prezent, „torcătoarele” sunt protejate prin lege, iar pisicile fără străpân sunt ”pisici ale comunității”, bine hrănite și îngrijite, au căsuțe calde prin tot orașul și au acces peste tot, de la restaurante și cafenele, la recepțiile hotelurilor, în magazine sau mijloace de transport în comun, adăugând la farmecul pitoresc al acestui oraș-bijuterie.
“Istanbulul nu este un oraș al certitudinilor, ci al emoțiilor, în special al iubirilor.”
El seduce, provoacă și rămâne întipărit în memorie mult timp după ce a fost părăsit. Romantic, istoric și profund viu, Istanbulul este o destinație care se lasă descoperită pas cu pas, oferind fiecărui călător propria sa poveste.
Dacă ți-a plăcut povestea mea, împărtășește-o și cu prietenii tăi pasionați de călătorii și istorisiri pentru suflet. Te aștept și pe platformele mele de social media. Aaah și nu uita să-ți transformi viața într-o poveste frumoasă!
