Pentru mine, ceaiul reprezintă mai mult decât o simplă băutură, este un stil de viață. Diminețile mele se învârt în jurul unui mic ritual pe care l-am creat și care mă apropie de această băutură, ce a devenit în timp “cafeaua mea de dimineață” (v-ați prins, nu beau cafea defel). Îmi place să încep ziua cu o cană de ceai fierbinte și îndulcit, pentru a-mi oferi energia necesară de a face față provocărilor zilnice. Ei, și acum să vă povestesc puțin și despre relația de iubire ca în basme pe care o am cu Türk çayı (ceaiul turcesc).
De fiecare dată când călătoresc în Turcia, mă simt ca acasă. Ori de câte ori ajung în această parte a lumii aproape că mă contopesc cu splendidul pahar de sticlă în formă de lalea și cu ceaiul fierbinte de culoarea sângelui de taur, îndulcit cu un cubuleț de zahăr. Ador ritualul ceaiului turcesc, fiecare sorbire e pură poezie si imi place tare mult să observ cum ceaiul adună laolaltă prietenii sau familia. Sau momentele în care te plimbi pe străduțe ca turist și se întâmplă să mai vezi din când în când, prin bazaruri sau în zonele aglomerate, câte un băiat care cară pe tipsie muuulte pahare cu ceai… Ce să mai, I’m in love.
Interesant este faptul că ceaiul a pătruns în cultura turcă relativ recent. Înainte de căderea Imperiului Otoman în 1923, principala băutură consumată de turci era cafeaua mocca originară din Peninsula Arabică, denumită astfel după portul yemenit Mocha. Din cauza pierderilor teritoriale, cafeaua a devenit inaccesibilă pentru turci, motivul fiind costul foarte ridicat al acesteia. Astfel că, privați de băutura lor favorită, aceștia s-au reorientat rapid spre ceaiul negru. Producția de ceai a început în Turcia în primii ani ai Republicii, când au apărut foarte multe plantații în jurul orașului Rize, de-a lungul regiunii estice a Mării Negre.
Iar de atunci și până în zilele noastre, ceaiul turcesc a devenit mult mai mult decât o băutură. Este o modalitate de a împărtăși momente deosebite cu cei dragi, de a petrece timp în liniște și o bună ocazie pentru oricine de a se conecta cu tradițiile culturii turcești.
Iar, paharul…ohh, acel splendid pahar cu formă deosebită, devenit un trade mark al realității turce de zi cu zi. Trebuie să vă spun câteva cuvinte și despre această minunăție. Paharul în care se servește ceaiul turcesc, cunoscut sub numele de “fincan”, este o componentă importantă a întregului ritual, fără de care povestea n-ar putea fi completă. Acesta are o formă unică, ce amintește de lalea și este adesea confecționat din sticlă sau porțelan.
Istoria acestui pahar poate fi urmărită până în perioada otomană, când sultanul Selim al-III-lea a început să promoveze cultivarea ceaiului în regiunea Rize. În acea perioadă, ceaiul era servit în cupe de sticlă simple, dar în anii 1800, designul acestora a început să se schimbe, sub influența stilului de viață european. Paharele în formă de lalea au devenit populare în secolul al XIX-lea, fiind adesea realizate manual din sticlă subțire, dar și din alte materiale, precum argintul sau alama.
Fincan-ul turcesc este adesea decorat cu motive tradiționale și geometrice, iar culoarea lui variază de la transparentă, la diferite nuanțe de alb, roz sau albastru. În timpul servirii, acesta este așezat pe o tavă mică din metal sau lemn, numită “tabla”, împreună cu ceainicul și un bol mic cu zahăr, pentru ca fiecare persoană să își poată îndulci ceaiul după gust.
Apropo, voi preferați ceaiul sau cafeaua? Aștept cu nerăbdare să aflu!
Dacă v-a plăcut articolul, scrieți-mi în comentarii și dați share, să ne bucurăm cu toții de un ceai excelent. Vă invit să urmăriți poveștile mele despre viață și pe Facebook, YouTube, Instagram sau TikTok. Și nu uitați să vă transformați viața într-o poveste frumoasă!
